PSD la răscruce

Rămas fără obiectul muncii (puterea) și ţintă a oprobiului aproape general, PSD tinde să ia locul AUR-lui lui Simion, un partid nefrecventabil și fără viitor. A rămas doar cu obiceiul de a baga mîna adînc în bugete, să le facă praf, că tot și le alocă singur. Azi PSD este gata să se scindeze și să dispară la lada de gunoi a istoriei. Ar fi nevoie de un partid realmente social-democrat. Ce există acum este o făcătură, dezarticulat ideologic, departe de a împărtăși valorile Internaționalei Socialiste și lunga ei tradiţie. De o stîngă bine articulată este de asemenea nevoie. Făcătura PSD este naționalistă, tradiționalistă, reacționară. În niciun caz nu este un partid social-democrat. Deocamdată stînga ideologică trăieşte prin cîțiva intelectuali și gazetari care apar în publicații de nișă. Noroc cu online-ul, că altfel nu s-ar fi auzit nimic despre ei. 

PSD este în pericol să fie înghițit de diverse formațiuni, ca în final să dispară. După 35 de ani, mai mereu la putere, refuzînd marile reforme necesare după căderea regimului comunist, i-a cam venit sorocul. În 2025 se face un schimb masiv de generații. Generația ‘89 este consumată, după ce a dat cam tot ce a putut, iar patternul politic se modifică rapid, nu doar în România. Schimbarea de paradigmă este una din puținele certitudini pe care le trăim.

Nu prea văd cum ar putea PSD în atare condiții să supraviețuiască în vechile cadre, în ciuda cameleonismului său evident. Performanțele sale au scăzut dramatic în 20024-2025. Și dacă nu se adună, și nu se reformează, va avea necazuri mult mai mari. PSD rămîne partidul înfiinţat de Ion Iliescu din rămășitele PCR. Dacă URSS nu se prăbușea în decembrie 1991, rămînea un partid făcut pentru a impune în România glasnost și perestroika, în cel mai bun caz. Nu a fost făcut pentru a introduce capitalismul și instituțiile liberale în societatea românească. PSD format în acest cadru a expirat. Marea primejdie acum este să fie părăsit în masă de membri săi, de cadre, de electoratul propriu, Nu mai are nimic de livrat, pentru a continua să existe. În 35 de ani lumea românească s-a schimbat mult, mai ales odată cu deschiderea granițelor și cei 5 milioane de români plecaţi în Occident. Dar și cu adeziunea la NATO și UE. Odată ce au început să se simtă efectele schimbărilor lansate în anii ‘90. Acum, PSD se vede obligat să facă marele pas deasupra prăpastiei, existînd riscul să nu supraviețuiască.

Primul refugiu al pesediștilor este AUR. Mentalitatea lor este apropiată de auriști, au votat masiv George Simion. Aici ideile lui neolegionare si pro-Putin sunt ca și ale lor. PSD trebuie să își aleagă drumul dacă vrea să supravieţuiască. Merge pe linia europeană, și militează pentru valorile occidentele, pentru integrarea lumii româneşti în Europa fără rezerve? Sau se întoarce la ce a mai rămas din comunism, preferînd înapoierea, sărăcia? Vrea să fie un partid al analfabeților funcțional, al lumii industriale vechi, un partid rural, agrar, unul al periferiei urbane. 

Congresul din toamnă – dacă nu va fi obișnuita bătălie pe functii între găşti – ar trebui să dezbată care este orientarea partidului? Deocamdată în PSD conviețuiesc două partide de sens contrar. Unii prefera Occidentul și parcursul european. Ceilalţi privesc cu nostalgie spre Ceaușescu şi Rusia. Aici PSD se întîlnește cu AUR și pericolul ca această latură a PSD să se verse în AUR este mare. Asta vrea electoratul propriu, asta vor cadrele și mulți membri de rînd. Sunt cei care au pierdut competiţia cu tranziția de la comunism la capitalism. Sunt – și deloc puţini – cei care refuză schimbările, modernitatea mai ales. Le este mai bine să trăiască în trecut. Lipsa de educaţie şi de meserii îi trage înapoi. Au multe resentimente pentru lumea românească în plină schimbare şi ar vrea să o îngheţe la finalul secolului XX. Deja a trecut o generație de atunci şi lumea în jurul nostru se mişcă cu repeziciune. Cine nu apasă acum pe accelerație se condamnă la înapoiere. Bref, pentru ce destin va opta PSD?